Монастырь Святой Преподобномученицы Параскевы Римской на о.Корфу

Понедельник, 20.11.2017

Вы вошли как Гость |Русский |Româna|

ISTORICUL SFINTEI MÂNĂSTIRI AL SFINTEI PARASKEVI KOINOPIASTES

Pe culmea unui deal deasupra satului Koinopiastes în locul ‘’Plaghies’’ se găsește Mânăstirea Sfintei Paraschevi. Este loc de închinare nu numai pentru localnici, dar și pentru pelerini și călători. Nu se știe când a fost construită pentru prima oară biserica Sfintei Paraschevi, care s-a reconstrituit de trei în ultimile veacuri.  

Ultima mărturie istorică despre existența bisericii face referință la sfârșitul secolului al 16-lea (1571). Se referă în înregistrarea bunurilor Ceciliei Kapelo din Kontostavlo al satului vecin al Psarareonilor (pescarilor). Din această informație reiese că deja în 1571 biserica sfintei Paraschevi există și bineînțeles funcționează ca mânăstire. Câțiva ani mai târziu, în 1590 se spune ca drept de conducere avea soția lui Benetos Damonti, moștenitor al Kapeletei, văduva lui Fidel Fideli, care a numit ca preot al bisericii pe Ioanis Kaludi.

La mijlocul următorului secol (1657) mânăstirea se pare că face parte din obștea care aparținea membrilor acestei familii. (Fedelis și Tsamarias Lombardos). Câțiva ani mai târziu în anul 1666 se reface cartea moștenitorilor bisericii. Aici se amintește preotul Mihail Monastiriotis ca iconom, paroh fiu al posesorului, dar ca și ctitor al bisericii Sfintei Paraschevii, cu numele de ‘’Plaghies’’ și care se afla în satul Koinopiastes.

Douăzeci de ani mai târziu, în 1686 Fidelis și Tsamarias Lombardi, tată și fiu, au decedat și dreptul de proprietate îl obține fiul lui Fideli și nepot al lui Tsamaria, Ioan, care declară că biserica se găsește până în acel moment părăsită și este în pericol să dispară din temelie și pentru a se feri de această greutate care ar fi fost ca o crimă în sufletul său, cedează preotului Athanasie Monastirioti, dreptul de ctitor al bisericii și al proprietății ei. Preotul, prin această cedare, își asumă obligația ca în acești ani să o refacă în întregime și acoperișul pentru a nu cădea. În anii următori se face blestem pentru descoperirea averii mânăstirii.

Nu cunoaștem rezultatele acestui blestem, dar se pare că biserica s-a refăcut și a funcționat pentru următorii ani, odată ce în înregistrarea bisericilor din regiunea Mesi, între anii 1717-1738 se pomenesc numai numele ctitorilor, fără să se pomenească starea ei, așa cum s-a făcut referire la bisericile aflate în stare proastă. La mijlocul aceluiași secol, în timpul păstoririi Marelui Protopop Spyridon Vulgari (1753) se însemnează puținele vase ale bisericii : trei candele și o cădelniță de bronz, se certifică că situația bisericii este grea: turnurile și acoperișul erau gata să cadă. Părintele Monastiriotis, probabil că murise și starea grea a bisericii se pare că i-a determinat pe moștenitori să cedeze în anul 1761 biserica preotului Gheorghe Karidis din satul Psorareon. Chiar și acesta, nefiind în stare să dea bani pentru lucrările de refacere, cedează dreptul lui de conducere domnului Stamatelo Survino pentru a pune colaboratori din satul Kinopiastes dintre cei care doresc. Deja biserica se află aproape dărâmată din temelie.Părintele Gheorghe, urmând exemplul înaintașilor săi păstrează dreptul de a lua din vin și din cereale.

Jumătate de secol mai târziu, în anul 1818 moștenitorii părintelui Gheorghe Karidi îi cedează lui Gheorghe Survino, prezent paroh al bisericii Maicii Domnului- Eleusa, zidită în centrul satului Kinopiastes, dreptul lor recunoscut de moștenire asupra bisericii Sfintei Paraschevii. Astfel, pentru prima oară, biserica face parte din aceași comunitate cu biserica Maicii Domnului și cu locuitorii satului Kinopiastes. Se pare însă că biserica a avut probleme, odată ce în anul 1832, comunitatea cere conducătorului Korifon- ului să i se dea permisunea să zidească pe cheltuiala proprie, biserica.

Astfel în luna august 1832, se dă permisiunea și în luna martie a anului viitor încep lucrările: se conflecționează zidurile și o parte din acoperiș. Ca rezultat al neputinței economice a fost cedarea bisericii călugărului Hristofor Mazaraki, din Kinopiastes. Nu se poate găsi respectivul act de cedare, dar din actul următor din 1852, reiese că obținuse dreptul de ctitor.

În cererea pe care a introdus-o Mazarakis la conducere în care prezenta mănăstirea și  se precizează că : locul în care se afla biserica nu era potrivit și destul de mare pentru construirea mânăstirii și trebuia cumpărat alt loc în apropierea bisericii pentru a carei zidire s-a început în anul 1833 terminându-se construierea în 1835, după care continuă să funcționeze ca locaș de cult această biserică din cheltuielile acelei femei temătoare de Dumnezeu. Aceasta din urmă nu era alta decât Anna Perdikomati, văduva lui ioan Mastraka care locuise în alt oraș, dar se trăgea din Kinopiastes și i se adresează ca și ‘’stareță’’.

SFINTELE MOAȘTE ALE MÂNĂSTIRII

Acesteia nepoatei lui Ecaterina și Anetei, Nicoletei, fetei decedatului Mihail Baruți, îi cedează în 1852, monahul Hristofor Mazarakis, în grijă biserica. Acesta se angajează să aibă conducerea bisericii și să plătească anual pentru incintă bani venețieni doisprezece și să se dea călugărului dreptul în ziua sărbătoririi celui mai marii Sfinte în luna iulie în fiecare an să aprindă lumânări 250 g și un artos tot timpul vieții. În același an, Mazarakis face cerere către conducerea insulei pentru a lua permisiunea de funcționare a mânăstirii. Se pare că monahul Mazarakis a fost destul de descurcăreț deoarece îl întâlnim să călătorească în 1849 în Kefalonia pentru a strânde bani, expunând sfinte moaște ale diferiților sfinți, care probabil el însuși le-a colecționat.

În anul 1862 în acord cu călugărul Gavriil Milioni și cu ierodiaconul Anthim Mețuni (amândoi din Epir) să hotărească să stăpânească împreună terenurile lui Mazaraki din regiunea Kinopiastes și paraclisul Sfântului Spyridon în Kinopiastes, care a fost cedat celor trei clerici de către ctitorii lui. Au fost de acord ca toate bunurile lor să aparțină ultimului dintre ei, care este în viață, iar dacă comunitatea Kinopiastes vrea să-i accepte în conducerea paraclisului Sfântului Spiridon, atunci averea lor se va da ei, dacă însă comunitatea nu îi va accepta să i-a numai paraclisul nu însă și averea.

Nu se precizează însă ce avea să se întâmple cu averea monahilor, nici cum funcționau în același timp două comunități ale monahilor: de obște și de sine. Așa încât monahul Gavriil Milioni a cedat în anul 1877 toate bunurile averii sale, care s-au găsit în mâinile celor două călugărițe Agathi Papiri și Nimfodora Baruți, care au rămas în mânăstire.

Cu trecerea veacurilor biserica Sfintei Paraschevi a avut în permanență probleme de construcție, care întodeauna erau principala problemă, astfel în diferite scrieri vasele sfinte care se menționează nu sunt multe sau de valoare : patru candele și o cădelniță, toate de bronz, o coroană de argint la Icoana Sfintei Paraschevi și cărțile necesare pentru slujbă

Dotarea bisericii începe după mijlocul secolului al 19-lea. Călugărița Nicoleta Baruți (călugăriță cu numele Nimfodora) a constituit baza fundamentală, pe care a continuat fără întrerupere funcționarea obștei călugărești de monahii. După cum pomenește testamentul ei din 1895 a fost stareță dintru începutul acestei mânăstiri.

La mânăstire, în afara Icoanei Sfintei Paraschevi, pe care probabil a pictat-o un pictor rus, se păstrează sfintele moaște- mâna dreaptă a sfintei și o parte din sfintele moaște ale Cuviosului Iosif cel Sfințit, care au fost aduse din Zakynthos de către călugărul Hristofor Mazaraki.

ÎN ANII CONTEMPORANI

Ca maici ale mânăstirii în prima jumătate a secolului al 20-lea, mai precis în deceniul lui 1960 se pomenesc : Nimfodora, Makrina, Macaria, Evpraxia

În 1960 devine stareță a mânăstirii monahia Nimfodora Survinu. Cu un an înainte a fost călugărită Evpraxia Survinu. În 1967 urmează maica Paraschevi Survinu și în 1970 Nectaria Survinu, sora maicii starețe. Ele toate sunt din satul Koinopiastes.

În 2003 vine la mânăstire, cea mai tânără maică Makrina Triandafilu.

Mânăstirea s-a restaurat din temelie, iar în 1984 s-a adăugat noua aripă cu multe spații ajutătoare și funcționale

În noua clădire deasupra micului arhondaric, funționează astăzi atelierul de pictură, în care pictează maica Makrina

Поиск
Вход
Логин:
Пароль:
Календарь 2014
Мы ВКонтаке
Рейтинг Православие.Ru Рейтинг@Mail.ru
 

Онлайн всего: 1
Гостей: 1
Пользователей: 0